Președintele Parlamentului, Andrian Candu, va avea câteva zile libere în luna august și le va dedica familiei. Despre aceasta a declarat speakerul Parlamentului, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit lui Andrian Candu, vacanța, în mare parte, va fi la lucru.

„Este o perioadă plină de evenimente în acest an, inclusiv cele legate de independența RM, dar și pregătiri pentru următoarea sesiune a Parlamentului. Probabil, voi avea câteva zile care o să le dedic familiei, care nu prea au reușit să mă vadă în toată această perioadă, în special – copiilor, care cresc foarte repede. Însă, cel târziu pe 20 august vom reveni. Spre deosebire de alți ani, sesiunea de toamnă începe chiar la 1 septembrie și chiar ședințele plenare vor fi reluate”, a precizat Candu.