Prima ședință de judecată, în cadrul căreia va fi examinat recursul apărării la sentința fostului premier Vlad Filat, va avea loc pe 20 septembrie la Curtea de Apel Chișinău.

Avocatul Igor Popa a declarat că așteaptă ca procesul să fie public și că sentința contestată de Vlad Filat este una ilegală, neîntemeiată și nemotivată. Avocatul consideră că fostul premier ar trebui eliberat chiar din sala de judecată, potrivit Ziarului Național.

Mai mult, avocatul consideră că fostul premier ar trebui eliberat chiar din sala de judecată. „Nu există temei juridic pentru tragerea la răspundere penală și condamnare a lui Vlad Filat nici în ceea ce privește coruperea pasivă, nici traficul de influență, fapt pentru care am solicitat în apel achitarea integrală a acestuia. Vladimir Filat urmează a fi eliberat din sala de judecată”, a punctat sursa citată.

Amintim că, pe 27 iunie curent, Judecătoria Buiucani l-a condamnat pe Vlad Filat la 9 ani de închisoare. Politicianului i s-a mai aplicat o amendă de 60 de mii de lei, privarea dreptului de a deţine anumite funcţii publice timp de 5 ani, retragerea distincției de stat „Ordinul Republicii” şi confiscarea bunurilor care îi aparțineau în valoare de 791 de milioane de lei.

Vlad Filat a fost reținut pe 15 octombrie 2015 în baza unui autodenunț al lui Ilan Șor în care acesta arăta că i-ar fi dat fostului premier 250 de milioane de dolari. Filat a declarat că dosarul de pe numele său este unul politic, la comanda lui Vlad Plahotniuc.