Cutremurul cu magnitudinea 6 de miercuri din Italia a dus la prăbușirea a numeroase clădiri în zona centrală muntoasă a țării. Presa italiană relatează că ar fi vorba despre 14 persoane decedate în urma cutremurului din această dimineață.

Seismul a avut la ora 03.36 ora locală, în regiunea Perugia, la o adâncime de numai 10 kilometri. În Roma, cutremurul s-a resimţit timp de aproximativ 20 de secunde, potrivit presei din peninsulă.

Primarul oraşului Amatrice a declarat pentru un post de radio că oraşul a fost distrus. Cele mai grav lovite oraşe de cutremurul de azi dimineaţă din Italia sunt Accumoli, Amatrice, Posta şi Arquata del Tronto, a spus purtătorul de cuvânt al pompierilor italieni.

Conform autorităţilor, în prezent, se înregistreată 14 persoane decedate, însă acestea se aşteapta ca numărul victimelor să crească.