La sfârşitul lui august – începutul lui septembrie, premierul României, Dacian Cioloş, va merge la Chişinău, în contextul în care pe 24 august va fi transferată primă tranşă din Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, scrie mediafax.ro, citat de 24h.MD.

Acest document a fost semnat la Chişinău, în 7 octombrie 2015, valoarea asistenţei financiare fiind de 60 de milioane de euro.

România a condiţionat acordarea sprijinului financiar de măsurile concrete de reformă care vor fi luate de Guvernul de la Chişinău şi a transmis autorităţilor moldovene o listă de măsuri la care trebuie să procedeze.

Cioloş s-a întâlnit cu omologul moldovean la Bucureşti în luna ianuarie şi cu preşedintele Moldovei Nicolae Timofti în luna februarie, când acesta a făcut o vizită oficială în România.