Primarul general, Ion Ceban, întreprinde în aceste zile o vizită de lucru la Helsinki. În cadrul deplasării în scop de serviciu, edilul capitalei va avea mai multe întrevederi cu primarul capitalei Finlandei.

,,Scopul nostru este să facem schimb de experiență, bune practici și politici care vor fi implementate și la Chișinău”, a menționat pe pagina sa de facebook, Ion Ceban.

Acesta a mai scris că deja a reușit să facă o plimbare pe străzile orașului Helsinki, menționând că autoritățile de la Chișinău mai au mult de muncit pentru a schimba capitala Republicii Moldova și a ajunge la standarde înalte.

,,Am văzut stații de așteptare la fel ca stațiile noi amplasate recent pe mai multe străzi din Chișinău, sigur cu sistem și panouri de așteptare electronice. La acest capitol vom munci în continuare, pentru ca aceste sisteme să fie implementate și la noi în curând. Totodată, este amplasată publicitate și în stațiile de așteptare a transportului public din capitala Finlandei. Totuși, în oraș nu găsim reclamă în abundență și nici gherete la tot colțul. În centrul orașului nu este verdeață, iar în loc de pavaj, pe aleile pietonale, găsim pietriș mărunt. La fel pe trotuare sunt desenate pistele pentru bicicliști”, a punctat primarul general.

Ion Ceban a mai adăugat că fiecare vizită de lucru sau experiență în afara țării este utilă, deoarece oferă posibilitatea autorităților locale să observe practici moderne care pot fi aplicate și în Chișinău.