Expertul economic Veaceslav Ioniță a făcut o analiză a evoluției Covid-19 în Republica Moldova. Potrivit economistului, în primele 10 zile ale lunii iulie se atestă o scădere bruscă a ratei deceselor. Totodată, Ioniță constată că a crescut considerabil cifra celor vindecați de coronavirus.

“Pentru a verifica această ipoteză am calculat un indicator simplu: Decedați la 1.000 persoane recuperate.

Astfel în luna Aprilie am avut 92 de decese la fiecare o mie persoane recuperate.

În lunile mai-iunie acest indicator a fost de 52-53 decese la o mie persoane recuperate.

Iar în primele 10 zile ale lunii iulie avem o scădere bruscă a numărului de decese cu o creștere semnificativă a numărului de persoane recuperate. Drept rezultat indicele deceselor a coborât la 32 de decese la fiecare o mie de persoane recuperate, cea ce indică o rată a deceselor cu 40% mai mică decât în lunile -mai-iunie” , a scris Ioniță.