Comitetul Parlamentar de Asociere UE- Republica Moldova își exprimă satisfacția în legătură cu impactul implementării Acordului de Asociere, inclusiv a Zonei de Liber Schimb Cuprinzător și Aprofundat (ZLSCA), cuprinzând consolidarea poziției UE ca partener comercial principal al Republicii Moldova și adoptarea reformelor cheie, se arată în declarația emisă ieri după cea de-a patra întrunire a Comitetului Parlamentar de Asociere UE- Republica Moldova (CPA), la Chișinău.

În declarație, Comitetul Parlamentar de Asociere UE- Republica Moldova salută adoptarea Planului Național de Acțiuni pe 2017-2019 pentru implementarea Acordului de Asociere și a programului legislativ anual pentru implementarea Acordului de Asociere în 2017; accentuează faptul că Acordul de Asociere acoperă tot teritoriul Republicii Moldova și este spre beneficiul întregii populații.

Comitetul salută asistența cuprinzătoare furnizată de UE pentru a ajuta Republica Moldova să își urmeze calea de reformă în conformitate cu angajamentele luate în baza Acordului de Asociere, inclusiv sprijinul acordat de Parlamentul European printre altele prin Acțiunile Cuprinzătoare de Sprijin al Democrației; așteaptă încheierea discuțiilor pe marginea Asistenței macro-financiare pentru Republica Moldova, în cadrul căreia emiterea fiecărei tranșe ar trebui să aibă legătură cu îndeplinirea unor condiții clare și stricte.

La fel, Comitetul face apel la autoritățile moldovene să adopte un nou Plan național de acțiuni în domeniul drepturilor omului, dar și salută semnarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice în februarie 2017 și așteaptă o ratificare rapidă; salută introducerea ordinului de urgență pentru protejarea victimelor violenței domestice.

În același document, Comitetul reiterează apelurile sale către Chișinău și Tiraspol de a-și intensifica eforturile pentru a găsi o soluție eficientă pentru reglementarea conflictului transnistrean în cadrul tratativelor în formatul 5+2 și să întreprindă pași concreți în vederea îmbunătățirii vieții populației; prin urmare, încurajează toate părțile să reia tratativele în formatul 5+2 cât de curând posibil și reamintește Federației Ruse de vechiul angajament de a-și retrage trupele din R. Moldova, în conformitate cu Declarația din 1999 din cadrul Summitului OSCE de la Istanbul.

Următoarea întrunire a Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova va avea loc în toamna anului 2017 la sediul Parlamentului European.