Săptămâna Europeană a Energiei Durabile se desfășoară la Chișinău, în aceste zile. Evenimentul este organizat pentru a treia oară în Republica Moldova, cu susţinerea Uniunii Europene, informează 24h.MD.

Startul a fost dat, în mod tradițional, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, de către şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola.

Oficialul european a precizat că, pe lângă faptul că, în sfârşit, autorităţile de la Chişinău au aprobat Legea privind utilizarea energiei regenerabile, aceasta mai trebuie să fie şi implementată.

Menționăm că mesajul ediției din acest an este „Construim uniunea energetică împreună!”, iar agenda săptămânii include evenimente atât la Chișinău, cât și în țară. De asemenea, activități dedicate EUSEW vor fi organizate în orașele Bălți, Orhei și Călărași, pe parcursul acestei săptămâni.

Scopul evenimentului este să stimuleze atât producerea, cât şi consumul de energie regenerabilă.

Săptămâna Europeană a Energiei Durabile se va încheia duminică, atunci când va avea loc „SUN DĂ-I FEST”, un concert cu instrumente alimentate cu energie solară. Pe lângă aceasta, vizitatorii vor avea parte de o expoziţie de tehnologii bazate pe energia regenerabilă, târguri şi activităţi pentru copii.