Decizia de demitere a judecătorului Curții Constituționale (CC), Domnica Manole, poate fi atacată în instanța de judecată. Acest lucru este posibil după modificarea legislației, în 2019. Despre aceasta deputatul PSRM, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Vasile Bolea, a declarat în cadrul unui briefing de presă.

„CC în ultimii 2 ani și-a modificat practica ca urmare  a adoptării legislației, mă refer la Codul administrativ. Controlul legalității hotărârii Parlamentului, care nu constituie acte exclusiv politice, ține de competența instanțelor de contencios administrativ.

Noi înțelegem emoțiile unor politicieni, care nu citesc legislația și nu sunt la curent cu practica CC, dar vă chem la calm, mă refer la deputații care fac o debandadă. Vă chem să studiați noile realități din domeniul legislativ. Cei care consideră că a fost o hotărâre ilegală, nu au de cât să se adreseze în instanța de judecată de contencios administrativ”, a explicat Bolea.

Deputatul PSRM a amintit că în 2019, Anatolii Zagorodnîi a contestat la CC revocarea sa din funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor – director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor. Bolea a precizat că anume Liuba Șova era președinte de ședință a CC care a emis decizie de inadmisibilitate.

“Sper că doamna Șova cunoaște despre deciziile pe care le-a luat”, a mai spus Bolea.