Deputații PSRM s-au întrunit, astăzi, într-o ședință de lucru cu participarea șefului statului, Igor Dodon. Socialiștii și-au stabilit prioritățile pentru următoarea etapă.

Astfel, PSRM va susține inițiativa de a amâna, cu jumătate de an, aplicarea cotei unice de TVA de 12% pentru produsele din agricultură. La fel socialiștii sunt pentru a păstra plafonul de 200 de euro pentru impozitarea coletelor cu produse cumpărate online de peste hotare. Proiectul inițial al politicii bugetar-fiscale prevede reducerea plafonului până la 100 de euro.

Deputații PSRM au salutat avizul pozitiv al Guvernului la amendamentul propus la inițiativa lui Igor Dodon, ca peste 690 de mii de pensionari și alți beneficiari de plăți sociale să primească, în preajma sărbătorilor Pascale, a câte 1000 de lei.

Din prioritățile PSRM pe agenda parlamentară imediat următoare figurează și proiectele de legi care prevăd reducerea vârstei de pensionare până la 57 de ani la femei și 62 de ani la bărbați. În cazul femeilor cu cel puțin 5 copii, acestea vor avea dreptul să iasă la pensie la 54 de ani. Fracțiunea PSRM mai anunță că va insista pentru votarea, în două lecturi, a proiectului legii care are drept scop eliminarea presiunii fiscale suplimentare asupra populației și economiei Republicii Moldova, ca urmare a furtului miliardului.

Deputații socialiști vor insista și pe aprobarea proiectului de hotărâre prin care se stabilește că Ziua Europei în Moldova este marcată pe 8 mai. Propunerea vine să scoată din polemicile aprinse din ultimii ani, ce sărbătoare este marcată în data de 9 mai. Urmează că la această dată, 9 mai, să fie sărbătorită doar Ziua Victoriei.