Deputații din fostul bloc electoral ACUM se pare că sunt cu gândul numai la alegeri, chiar dacă organizarea acestora costă bugetul de stat sute de milioane de lei. Cel puțin asta reiese din declarațiile făcute de Dumitru Alaiba, deputat din fracțiunea PAS. Alaiba a declarat că poziția lor este să fie organizate alegeri anticipate repetate de atâtea ori, până când vor obține o majoritate parlamentară.
În cadrul unei emisiuni televizate, unul dintre invitați le-a spus deputaților din PAS și Platforma DA că dacă ei vor să trăiască într-o țară democratică, atunci pentru a guvernare au nevoie de o majoritate din cel puțin 51 de deputați, la moment aceste două partide împreună având doar 26 de deputați.
„Dacă sunteți pentru democrație, cumva voi aveți nevoie de o majoritate, sau de cetățeni să vă voteze, dar nu cred că va fi degrabă, nici chiar peste 10 ani și niciodată.”, a declarat Dumitru Roibu.
„Noi nici de comuniști nu am scăpat după o singură rundă de alegeri și nici de democrați nu vom scăpa doar după aceste alegeri care au trecut. Noi suntem gata să facem atâtea alegeri, câte vor trebui, până când o să luăm guvernarea”, a spus în replică Dumitru Alaiba, numit în presă și ”deputatul narcoman din PAS.
Conform datelor de la CEC, devizul de cheltuieli pentru desfășurarea alegerilor parlamentare din februarie 2019 a fost de 110 204 400 de lei. Mai mult decât atât, conform tuturor sondajelor de opinie, în caz de alegeri anticipate, configurația Parlamentului nu se va schimba substanțial. Cu toate acestea, majoritatea formatorilor de opinie sunt de părerea că în caz de anticipate, singurul partid care va avea de câștigat este Partidul Democrat din Moldova, care ar putea acumula chiar și o majoritate parlamentară.