Polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD, sub coordonarea procuraturii Briceni, au descins la domiciliul unui moldovean, bănuit de implicare în cadrul unui grup infracțional specializat în falsificarea procurilor pentru mijloacele de transport. În rezultat, din locuința acestuia au fost ridicate opt împuterniciri notariale și 44 de copii a buletinelor de identitate, eliberate pe numele a diferitor persoane.

În dimineața zilei de azi, echipa formată din ofițerii de urmărire penală și ofițerii de investigații din Direcția regională NORD și, de comun cu procurorii, a efectuat o percheziție la domiciliul unui locuitor al or. Edineț. Perchezițiile au început la ora 07.00 și au finisat în jurul orei 11.30, măsurile întreprinse de echipa de cercetare fiind în conformitate cu procedura legală.

În locuința persoanei bănuite și față de avocatul solicitat de aceasta, s-au depistat opt procuri, eliberate pentru automobilele înmatriculate în Lituania, toate având semne de falsificare, precum și 44 de copii a buletinelor de identitate a diferitor persoane.

În prezent, întregul pachet de documente a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei. Persoana este cercetată în stare de libertate, dacă i se va dovedi vinovăția, riscă amendă în mărime de la 550 la 950 u.c. sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la 5 ani.