Subiectul federalizării Republicii Moldova este abordat deschis de preşedintele Igor Dodon. Postul de radio Deutsche Welle notează că, în opinia lui Dodon, federalizarea ar fi singura metodă validă de soluționare a conflictului transnistrean, transmite timpul.md.

“În opinia președintelui moldovean, Igor Dodon, federalizarea ar fi singura metodă validă de soluționare a conflictului transnistrean. Pentru aceasta, în opinia sa, ar trebui îndeplinite mai întâi două precondiții: statutul de neutralitate al Moldovei să fie recunoscut de actorii internaţionali la fel ca și dreptul Transnistriei la autodeterminare în cazul în care Moldova îşi pierde statalitatea, adică dacă se va uni cu România”, nota Deutsche Welle, încă în vara anului trecut.

Sursa citată preciza că, în cazul federalizării, Transnistria, în opinia lui Dodon, îşi va păstra preşedintele, parlamentul, guvernul şi chiar drapelul, comune urmând a fi doar statalitatea, frontierele, politica externă, bugetul şi sistemul bancar, iar o Moldovă neutră, în opinia lui Dodon nu va avea nevoie de armată nici pe malul drept, nici pe cel stâng al Nistrului.