Din 22 octombrie va fi dat startul sezonului termic 2021-2022 pentru toți consumatorii din municipiul Chişinău. O dispoziție în acest sens a fost semnată astăzi de primarul general Ion Ceban, în condițiile în care pe parcursul a trei zile consecutiv, în intervalul orelor 18:00-06:00, valorile de temperatură înregistrate se mențin  la limita de +10 grade.

„Până în prezent, toate cele 132 de grădiniţe din capitală au fost conectate la agentul termic livrat centralizat. Cât privește instituţiile de educaţie timpurie din suburbii, din cele 27 de grădiniţe, 10 beneficiază deja de agent termic, iar restul urmează să fie conectate în perioada următoare. Cât priveşte instituțiile de învățământ preuniversitar, din cele 107 edificii (școli, gimnazii, licee), 53 primesc agent termic livrat centralizat, iar restul instituțiilor urmează a fi conectate.

Măsura este aplicată la solicitarea managerilor școlari, în funcţie de temperaturile din interiorul fiecărei unități educaționale. Unii directorii de școli, de regulă, solicită conectarea la agentul termic după revenirea copiilor din vacanța de toamnă, către data de 1 noiembrie. Cu referire la instituțiile medicale municipale, precizez că sunt conectate la încălzirea centralizată 22 de instituții din totalul de 64”, a declarat edilul.

De asemenea, este livrat agent termic centralizat în 167 de blocuri de locuințe din capitală, din totalul de 2710, la solicitarea gestionarilor fondului locativ. 

Responsabil de conectarea la agentul termic este S.A. ,,Termoelectrica’’, de comun acord cu S.A. ,,Apă-Canal’’.