Directorii autorităților aeronautice civile din Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina, Kazahstan, Kîrghistan, Tadjikistan și Uzbekistan, precu și reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Agenţiei Europene de Siguranţă a Aviaţiei și Organizației Internaționale a Aviației Civile se reunesc la Chișinău, în perioada 11-15 iulie.

După cum informează 24h.MD, aceștia vor participă la lansarea proiectului european – „Suport şi asistenţă în domeniul aviaţiei civile ţărilor din Parteneriatul Estic şi Asia Centrală”.

Evenimentul este organizat de Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova (AAC).

La eveniment va fi prezent directorul general al Direcţiei Mobilitate şi Transport din cadrul Comisiei Europene, Henrik Hololei.

Proiectul „EASA – suport şi asistenţă în domeniul aviaţiei civile ţărilor din Parteneriatul Estic şi Asia Centrală” are un buget de circa cinci milioane de euro, cu o durată de trei ani, fiind orientat spre oferirea asistenţei în transpunerea şi implementarea cerinţelor internaţionale şi europene în domeniul aviaţiei civile.