Numărul moldovenilor care aleg să se odihnească în străinătate și apelează în acest sens la agenții de turism este în creștere. Potrivit șefului Agenției Turismului, Stanislav Rusu, în 2017, aproape 210 mii de moldoveni au ales astfel de servicii sau cu aproape 27 la sută mai mult decât în anul precedent.
„Good news (n. red. – Vești Bune)! 208 784 turiști moldoveni în anul 2017 au beneficiat de pachete turistice pentru exterior, cu 31 532 persoane mai mult (n. red. – decât în 2016)”, a scris Stanislav Rusu pe facebook.
Experții explică această tendință prin creșterea capacității de cumpărare a moldovenilor. Astfel, în opinia directorului Institutului Economiei de Piață, Roman Chircă, faptul că tot mai mulți cetățeni sunt gata să cheltuiască bani pentru odihna în străinătate vorbește despre creșterea siguranței în ziua de mâine, dar și că oamenii dispun de venituri nu doar pentru strictul necesar.