Parlamentul Republicii Moldova a fost convocat de urgență astăzi, pentru a dezbate o moțiune de cenzură împotriva guvernului condus de premierul Pavel Filip, după ce executivul anunțase că își va asuma răspunderea pentru un pachet de legi, transmite 24h.MD.

Astfel, în debutul ședinței, Pavel Filip a declarat că moțiuneaa de cenzură înaintată nu este una neașteptată și, cu siguranță, va pica.

De asemenea, prim-ministrul a spus că, din punctul său de vedere, moțiunea este un subiect populist, electoral, care nu reprezintă interesul cetățenilor.

„Consider că moțiunea depusă este una ridicolă, populistă și cinică, prin care hoții încearcă să-și ascundă, de fapt, urmele. Repet, o parte dintre semnatarii moțiuni și partidele lor sunt vinovate pentru hoția de la BEM. Ei trebuie să facă declarații în fața anchetatorilor și să întoarcă banii poporului, nu să facă show-uri electorale”, a delarat Pavel Filip.

Mai mult decât atât, Pavel Filip a reiterat că pachetul de legi, pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea, este unul foarte important.

„Guvernul pune în aplicare trei legi de reformă care vor consolida sistemul financiar-bancar și care nu vor mai permite fraude pe viitor în acest sistem. De fapt, anume acestea generează reacția cea mai agresivă astăzi. Mai mult, toate cele 7 legi vor oferi accesul la peste 110 milioane de euro, doar pentru anul în curs. La aceștia se adaugă și deblocarea unor proiecte finanțate și granturi, sau lansarea altora noi, care probabil fără acordul cu FMI nu ar mai fi posibile. Cu banii pe care îi vom obține de la partenerii externi vom putea corecta inclusiv indicatorii economici. În momentul în care semnăm acordul cu FMI, aceste granturi vor veni în Republica Moldova, iar indicatorii economici vor cunoaște o îmbunătățire”, a precizat Pavel Filip.

Totodată, premierul a arătat că este ilogic și ridicol să critici guvernarea pentru că încearcă să rezolve problemele cu care se confruntă țara.

„Să critici azi Guvernarea că încearcă să rezolve o problemă generată tocmai de semnatarii moțiunii este ridicol și cinic. Dar am văzut că inclusiv unii din candidații la președinție aleg chiar să atace imaginea Moldovei în lume,doar pentru a mai prinde câteva puncte de PR politic”, se mai arată în mesajul premierului Pavel Filip.