Platforma DA insistă ca partenerul său de proteste, Partidul Acțiune și Solidaritate, să răspundă cât mai rapid la oferta făcută de Andrei Năstase, de a merge în bloc comun la alegeri parlamentare. În acest mod, în opinia lui Năstase, va fi evitată ”greșeala” de la prezidențiale, când din cauza Maiei Sandu, au pierdut în fața socialistului Igor Dodon.
”La prezidenţiale am obţinut 48 la sută. Dacă am fi gestionat lucrurile puţin altfel, am fi putut obţine un 56%. Am făcut această ofertă PAS-ului. Sigur putem discuta şi cu alte entităţi politice. Dar acum nu mai avem timp şi nici dreptul să repetăm greşelile de la prezidenţiale”, a declarat Năstase la o emisiune de la Jurnal TV.
De cealaltă parte, liderul PAS, Maia Sandu, afirmă că formaţiunea pe care o conduce pledează pentru un parteneriat cu Platforma DA, dar amână un anunţ public în acest sens.
 „La Congres am introdus un punct în care am anunţat un parteneriat strategic cu Platforma DA. Este foarte clar că trebuie să facem echipă comună şi să obţinem rezultatul maxim. Problema este că regulile de joc sunt extrem de neclare şi netransparente”, a explicat Maia Sandu.
Liderul Platformei DA consideră însă că boicotarea alegerilor de către opoziţie nu este cea mai bună soluţie. Acesta spune că a apropus Maiei Sandu un parteneriat de lungă durată încă înainte de prezidențiale, inclusiv la alegerile parlamentare și locale.
 „Din păcate s-a acceptat doar agenda pentru prezidenţiale. Mi se pare că a fost o greşeală pe care nu avem dreptul să o mai repetăm”, a spus Andrei Năstase.
Bătaia lui Năstase în Maia Sandu a fost susținută și de moderatorul emisiunii, Val Butnaru.
”Sunt de acord, dar mă tem să nu repetăm situaţia din prezidenţiale. Să nu ajungem cu o lună înainte de campanie şi tot să nu auzim un răspuns ferm. Cred că de data asta ar trebui cu mult înainte”, a spus Butnaru.