Guvernul de la Moscova a aprobat un ajutor de 275 de milioane de ruble pentru Republica Moldova. Este vorba despre prima tranșă din cele 500 de milioane de ruble, suport din partea Rusiei pentru agricultorii, care au avut de suferit din cauza secetei.

Amintim că la sfârșitul lui septembrie, președintele Igor Dodon a avut o discuție în format videoconferință cu Președintele Rusiei, Vladimir Putin. Oficialii au abordat mai multe subiecte, iar Putin a anunțat că partea rusă este dispusă să ofere 500 de milioane de ruble pentru achiziția motorinei pentru fermieri.