Igor Dodon a plecat la Moscova. În cadrul vizitei sale de două zile, șeful statului, la invitația președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, va participa la parada militară organizată cu prilejul aniversării a 75-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

La eveniment participă 75 de militari ai Gărzii de Onoare a Armatei Naționale a Republicii Moldova.

Președintele a anunțat că în cadrul întrevederilor cu mai mulți colegi din străinătate va discuta subiecte legate de dezvoltarea relațiilor bilaterale, preponderent în domeniul comercial-economic.