La alegerile prezidențiale din acest an, Maia Sandu a beneficiat de o susținere fără precedent din partea Occidentului, iar pentru asta va primi și “o notă de plată”.  Declarația a fost făcută de ex-președintele Igor Dodon într-un interviu pentru TASS. Dodon a mai precizat că această „notă de plată” poate fi extrem de periculoasă pentru Republica Moldova.

“Eu cred că Occidentul îi va prezenta noului președinte nota de plată. Rămâne să vedem în ce va consta aceasta, dar mă tem că este un lucru periculos pentru Republica Moldova. Cel mai probabil, Occidentului, dar mai exact SUA, va încerca să  provoace un nou conflict în care să fie atrasă Federația Rusă. Noi am văzut primele declarații, acestea au fost despre Transnistria și împotriva pacificatorilor ruși. La începutul lunii ianuarie, noul președinte va merge la Kiev. În cazul în care acolo va exista o poziție comună cu privire la blocarea Transnistriei, atunci asta și este nota de plată pe care va trebui să o achite noul președinte al Republicii Moldovei”, a declarat Igor Dodon.

Fostul președinte a explicat în ce a constat susținerea din partea Occidentului în campania electorală.

“În țară au fost uniți toți împotriva la unu, au lansat spoileri pe flancul stâng, care, de obicei, votează pentru candidatul socialist, candidatul de stânga. 14 mii de ONG-uri au muncit din greu în această campanie electorală pentru Maia Sandu. Și, desigur, mobilizarea fără precedent a cetățenilor moldoveni care se află temporar sau permanent în țările UE. Și acolo totul s-a făcut cu utilizarea resurselor administrative locale. Am vorbit deja despre acest lucru: atunci când există interdicții stricte de carantină în raport cu toată lumea și se face o excepție pentru moldoveni, mii de oameni stau, dansează, cântă și poliția îi păzește – este clar că fără resurse administrative acest lucru nu ar fi posibil”, a mai spus Igor Dodon.