Magistrații de la Judecatoria Buiucani au prelungit astăzi, 22 iunie, mandatul de arestare la domiciliu pe numele primarului capitalei Dorin Chirtoacă cu încă 25 de zile. Decizia magistraților va intra în vigoare la data de 24 iunie.

Edilul capitalei se declară în continuare nevinovat și spune că împreună cu avocații săi, va încerca să obțină eliberarea sa, întrucât nu sunt motive pentru care stă în arest. De asemenea, el a declarat că speră să poată convinge de acest lucru organele de urmărire penală.

„Nu am făcut niciun trafic de influență și nu am făcut altceva decât să-mi îndeplinesc atribuțiile de serviciu. Conștiința mea este curată. Sper să pot convinge atât organele de urmărire penală, cât și instanțele de judecată cu privire la acest lucru. Faptul că s-au făcut anumite declarații în ceea ce mă privește nu au nicio relevanță și sunt chiar absurde. Vom încerca să obținem în continuare eliberarea pentru că nu sunt motive de a sta în arest”, a declarat pentru presă astăzi Dorin Chirtoacă.

Dorin Chirtoacă a fost reținut de ofițerii CNA la 25 mai, iar la 26 mai a fost plasat în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, fiind bănuit de trafic de influenţă în dosarul parcărilor cu plată.