Prima dezbatere regională privind modificarea sistemului electoral organizată de Promo-Lex a reconfirmat dorința cetățenilor a schimba actual sistem de vot. Dezbaterea a avut loc vineri la Edineț, la ea participând aproximativ 100 de persoane care s-au arătat interesate de acest subiect.

Dezbaterea s-a desfășurat între două tabere formate din partidele care promovează modificarea sistemului electoral și cele care se opun, iar oamenii și-au prezentat opiniile, în timp ce marea majoritate au susținut modificarea actualului sistem electoral.

Constantin Cojocaru, primarul de Edineț, a declarat că toți cetățenii Republicii Moldova trebuie să beneficieze de drepturi legale, inclusiv pentru a candida la funcția de deputat. „Consider că am potențialul să fiu deputat, dar nu am bani. De ce mi se stopează acest drept? Astăzi pot să spun că sunt mai competent decât actualii deputați. De ce mi se spune că nu sunt competent? De ce mi se lezează dreptul de a fi deputat?”, a întrebat alesul local.

Pe de altă parte, o femeie a criticat faptul că majoritatea parlamentară intenționează să voteze proiectul fără a ține cont de opinia Comisiei de la Veneția, afirmație combătută de deputatul PDM, Igor Vremea. „Proiectul va fi votat în a doua lectură doar după ce Comisia se va expune. Ținând cont de opiniile exprimate în acest aviz va fi perfecționat proiectul”, a accentuat el. Totodată, el a adăugat că proiectul a fost supus unor dezbateri ample și se bucură de sprijinul cetățenilor, 850.000 semnând în favoarea modificării sistemului electoral.

Chiar dacă a participat la dezbatere, vicepreședintele PPDA Alexandru Slusari a comentat dezbaterea organizată de Promo-Lex drept „pierdere de timp”. Acesta a fost luat în furci de localnici, mai ales după ce li s-a adresat cu apelativul „poporul meu”.

Reprezentantul Partidului Socialiștilor Fadei Nagacevschi a menționat mai multe aspecte pozitive ale sistemului electoral mixt. „Reprezentativitatea teritorială, a minorităților etnice, lingvistice va fi mai mare. Este favorabil și pentru diasporă și pentru reintegrarea teritorială, va aduce deputatul mai aproape de cetățeni”, a declarat acesta.

La finalul dezbaterii oamenii au votat în mod simbolic, iar marea majoritatea a celor prezenți au optat pentru modificarea sistemului electoral. Promo-LEX va desfășura între 16-28 iunie 6 dezbateri regionale pe subiectul oportunității și conținutului reformei sistemului electoral în Republica Moldova.