Un nou cutremur puternic, cu magnitudinea de moment de 6,0 grade, s-a produs miercuri seară în centrul Italiei, după seismul de 5,6 care a avut loc în urmă cu câteva ore, anunţă Institutul american de geofizică (USGS). Cutremurele s-au soldat cu cel puţin nouă răniţi. Al doilea seism a fost simţit şi în Austria.

O persoană a murit în urma unui atac de cord şi mai multe persoane au fost rănite uşor în urma cutremurelor care au avut loc miercuri seară în Italia, relatează La Repubblica.

Noul cutremur a avut loc la ora 21.18 (22.18, ora României), având magnitudinea iniţială de 6,2 grade, revizuită ulterior de Institutul italian de geofizică şi vulcanologie la 5,9.

Potrivit Institutului american de geofizică (USGS), al doilea seism a avut magnitudinea de 6,0 grade pe scara Richter.

Al doilea cutremur a fost simţit puternic în centrul ţării.

Primul cutremur, de 5,6 grade, s-a produs la ora 19.10 (20.10, ora României), în zona localităţii Visso (provincia Macerata, regiunea Marche), la adâncimea de doar 10 kilometri, anunţă Institutul american de Geofizică (USGS).