Două grave accidente de circulație, soldate cu șase persoane decedate și alte cinci traumatizate, au avut loc în seara de 17 mai curent, informează 24h.MD

Astfel, în jurul orei  21:10, pe traseul Chișinău- Leușeni s-a produs un grav accident de circulație, cu implicarea unui Volkswagen Touran și a unui Volkswagen Touareg.

În prima unitate de transport se aflau 3 persoane, iar în cea de-a doua – 4. În urma impactului au decedat trei persoane – două  din Touran și una din Touareg.

Persoanele decedate din Touran sau dovedit a fi un tânăr de 26 de ani și o tânără de 23 de ani. În calitate de pasager aveau și un minor, toți originari din comuna Stăuceni. Copilul a fost transportat la Spitalul Clinic Municipal pentru copii „V. Ignatenco”.

Din cealaltă mașină a decedat un bărbat de 29 de ani, iar ceilalți pasageri, bărbați de 29, 37 și 38 de ani, au fost transportați la Spitalul de Urgență. Persoanele sunt originare din Ucraina.

Aproximativ două ore mai târziu, o altă tragedie s-a produs la intrarea în satul Mândreștii- Noi din raionul Sângerei. Într-o curbă periculoasă din localitate s-a produs ciocnirea  frontală între  un Volkswagen Golf și un Mercedes Vito. În urma impactului, toate cele trei persoane din VW Golf, cu vârstele de 24, 26 și 49 de ani, au decedat pe loc. Șoferul Mercedes-ului, de 36 de ani,  s-a ales cu traumatisme.

Cauzele preliminare ale ambelor accidente sunt depășirea limitei de viteză.