La daat de 6 iunie, salvatorii din Edineț au intervenit pentru salvarea unui minor. Astfel, în jurul orei 14:16 minute, un băiat a venit la Unitatea de salvatori și pompieri Edineț, după ajutor pentru fratele său.

O echipă de pompieri din cadrul Direcției Situații Excepționale Edineț a venit la locul indicat, în parcul ”Vasile Alecsandri” din Edineț. Acolo, s-a stabilit că un minor de 12 ani a căzut într-o fîntână, cu o adâncime de 12 metri.

Din informațiile operative se cunoștea că cei doi băieți se jucau pe marginea fîntânii, unul dintre ei căzând în interior. Fântâna era fără apă și nu era acoperită. În 10 minute, echipa de intervenție a reușit să salveze băiatul, ulterior fiind transportat la spital.

După investigațiile medicale de rigoare, s-a decis ca acesta să fie extrenat, întrucât nu a suferit nici un traumatism.

O altă intervenție de salvare a fost înregistrată în capitală, la ora 23:21 minute. Serviciul medical de urgență a cerut ajutor salvatorilor pe strada Butucului numărul 16, Chișinău. Aici, în circumstanţe necunoscute, un bărbat de 40 de ani căzuse de la etajul patru, pe acoperișul unei construcții auxiliare a blocul locativ.

La faţa locului s-a deplasat efectivul gărzii Detașamentului căutare-salvare numărul 1, care a acționat pentru salvarea, mobilizarea și coborîrea bărbatului aflat în pericol. Imediat, persoana a fost  preluată de către o ambulanță pentru a fi transportat la spital.