Astăzi dimineață a fost încheiată misiunea echipajului SMURD pentru transportatrea unui bărbat, cetățean al țării noastre, care a suportat un accident de circulație în apropiere de Oradea, România. Pacientul în vîrstă de 42 de ani a fost adus cu o ambulanță de tip C1 de terapie intensivă, fiind monitorizat pe parcursul drumului de medicii și paramedicii SMURD.

Echipa din Republica Moldova a ajuns la Oradea, către seara zilei de ieri, iar după 11 ore de drum au reușit să aducă bărbatul la Institututul de Medicină Urgentă din Chișinău. Pe parcursul drumului, acesta a fost monitorizat, ajungînd la Chișinău în stare stabilă. Pacientul va continua tratamentul în secția de traumatologie a spitaluilui, se arată într-un comunicat al Serviciului Situații Excepționale.

Conform informațiilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din R.Moldova, în ultimul trimestru, acesta este al treilea caz de transportare a cetățenilor țării noastre din străinătate prin intermediul Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare. Un caz similar a avut loc 20 iulie 2017, atunci cînd SMURD a adus acasă doi bărbați moldoveni care au suportat un accident rutier la Cernăuți.