Operațiunile militare ale Turciei în Siria au condus la moartea a circa 1.800 de combatanți ai Statului Islamic (SI) și miliției kurde după lansarea sa în luna august, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan, într-un discurs rostit miercuri la palatul prezidențial, relatează Reuters.

Turcia a lansat operațiunea “Scutul Eufratului” în urmă cu patru luni pentru a alunga militanții SI de la granița sa cu Siria și pentru a preveni ca grupările miliției kurde să cucerească noi teritorii după plecarea jihadiștilor.

În cadrul aceluiași discurs rostit, Erdogan a afirmat că Turcia se confruntă cu cel mai mare atac din istoria sa din partea grupărilor teroriste și trebuie să riposteze la fel.

Turcia a fost anul acesta ținta a unor atacuri cu bombă comise de membri ai grupării Statul Islamic și de militanți kurzi.

Ankara continuă totodată represiunea asupra susținătorilor clericului musulman Fethullah Gulen pe care îl acuză că s-ar afla în spatele loviturii de stat eșuate din luna iulie, amintește Reuters.

Erdogan a afirmat că peste 40.000 de persoane au fost arestate în urma puciului eșuat din iulie. În plus, mai mult de 100.000 de persoane au fost concediate sau suspendate din serviciul public, armată, justiție și alte instituții după tentativa de lovitură de stat în care peste 240 de persoane au fost ucise.

Referindu-se la situația din Siria, Erdogan a acuzat forțele guvernului sirian că au încălcat acordul de încetare a focului de la Alep, însă a precizat că Turcia depune în continuare eforturi pentru a crea un coridor pentru evacuarea civililor din orașul sirian.

Președintele turc a afirmat că va vorbi mai târziu la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin despre situația de la Alep, pe care a descris-o ca fiind “foarte fragilă”.

Erdogan a precizat totodată că pregătirile s-au încheiat pentru ca persoanele evacuate de la Alep să poată veni la Idlib în Siria și în Turcia.