Președintele Igor Dodon a transmis condoleanţe liderului de la Kremlin şi familiilor celor decedaţi în explozia de la Sankt Petersburg. Şeful statului şi-a exprimat solidaritatea cu poporul rus şi preşedintele Vladimir Putin.

Igor Dodon a transmis condoleanţe omologului său şi familiilor celor decedaţi în urma exploziei de la Sankt Petersburg, unde cel puțin 10 oameni și-au pierdut viața.

O explozie a avut loc în această după-amiază în metroul din Sankt Petersburg, în urma căreia au murit cel puţin 10 persoane, iar altele 50 ar fi rănite.

Deocamdată nu se ştie cauza exploziei, dar din imagini se vede un vagon de metrou puternic avariat. Liderul de la Kremlin se află în aceste zile la Sankt Petersburg unde participă la un forum.