Familiile nagajaților minei din satul Pașcani, care au decedat în urma accidentului tragic de ieri, vor primi sprijin din partea Guvernului în valoare de 50 mii lei, fiecare. Banii vor fi acordați din Fondul de rezervă al Executivului. Premierul Pavel Filip a mai dispus ca la toate minele din țară să fie desfășurate controale pentru verificarea condițiilor de securitatea a muncitorilor.

„În continuare vreau să avem rezultatul acestei anchete, să ducem până la capăt verificările, cum se respectă regulile de securitate și alte întreprinderi de acest fel pentru că siguranța oamenilor este cea mai importantă și nu putem să ne jucăm cu așa ceva”, a declarat prim-ministrul în debutul ședinței de astăzi a Guvernului.

Pavel Filip s-a referit și la unele rezultate preliminare ale controlului de la mina din Pașcani.

„Ieri, împreună cu colegii, instituțiile care trebuie să fie implicate în investigații și elucidarea cauzelor acestui accident tragic, am avut o ședință, seara târziu. Avem astăzi deja și persoane care au fost reținute pentru că, posibil, se fac vinovate de acest accident. Dar nu vreu să vin cu detalii înainte de a finaliza ancheta. Toate instituțiile sunt implicate, și cei de la inspecția tehnică și cei de la Mediu și Procuratura Generală și, desigur că, cei care reprezintă instituțiile de sănătate și protecție civilă și situații excepționale. Doar că, așa cum am dispus ieri, pe deoparte să ducem până la capăt această anchetă, pe de altă parte, imediat de urgență să pornim controale la toate celelalte mine din Republica Moldova”, a mai declarat Pavel Filip.

Amintim că trei bărbați care munceau în mina de piatră din satul Pașcani, raionul Criuleni au murit ieri, după ce o porțiune din tavanul galeriei în care mun