Deputatul democrat, Sergiu Sîrbu, a depus astăzi, 4 ianuarie, la Curtea Constituţională a Moldovei (CCM), o sesizare privind constatarea circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova în vederea promulgării legii prin care au fost aduse modificări în Codul Audiovizualului, acţiune refuzată repetat de către preşedintele ţării Igor Dodon.
„Se solicită constatarea circumstanțelor care justifică interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova în vederea depășirii blocajului instituțional generat de președintele Republicii Moldova prin refuzul deliberat al acestuia de a executa obligația constituțională de promulgare a legii care a fost votată repetat de Parlament”, se arată în sesizarea depusă de către Sergiu Sîrbu, citată de trm.md. În context, Sergiu Sîrbu a solicitat examinarea sesizării în regim de urgență.
Potrivit unui comunicat al Curții Constituționale a Moldovei, sesizarea va fi examinată mâine, 5 ianuarie, la ora 10:30.