Regulamentul de organizare și funcționare a Serviciului de asistență telefonică gratuită pentru persoanele cu nevoi speciale va fi publicat mâine în Monitorul Oficial, comunică MOLDPRES.

Potrivit documentului, apelând numărul de telefon gratuit, persoanele cu nevoi speciale vor primi suport informațional, consiliere, vor putea raporta cazurile suspecte de încălcare a drepturilor sau situațiile de risc.

Serviciul va avea un număr de telefon gratuit, care va fi disponibil în regim non-stop, cu acces simultan din țară și de peste hotare. Costul apelurilor interne este suportat de prestator, iar al celor externe – de apelant. Serviciul poate fi contactat și prin WhatsApp, Viber, Skype sau SMS.

Serviciile de consultanță vor fi oferite de un prestator contractat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Pentru activitatea Serviciului, în bugetul de stat pentru anul curent sunt prevăzute peste 963 mii de lei. Serviciul de asistență telefonică gratuită pentru persoanele cu dizabilități “Linia Fierbinte – 080010808” a fost lansat în ianuarie 2017, în cadrul unui proiect pilotat de societatea civilă și finanțat de UE.