Un bărbat de 27 de ani din Chișinău a fost arestat preventiv pentru 20 de zile, fiind suspectat de trafic de ființe umane. Acesta a obligat o tânără să practice prostituția în schimbul unor datorii, scrie publika.md.

Potrivit Poliţiei, o persoană pe nume Alexei, a îndemnat-o pe o tânără de 19 ani, să practice prostituția, invocând în acest scop datorii inexistente, în sumă de 8.000 de lei. Mai mult, suspectul ar fi amenințat-o că va divulga familiei că ea a practicat prostituția în trecut.

În urma investigaţiilor, s-a constatat că bănuitul intenţiona să se întâlnească cu fata în municipiul Chișinău pentru a primi bani. Astfel, pe 9 noiembrie, cei doi s-au întâlnit, i-ar tânăra i-a dat bărbatului 2.000 de lei.

Ulterior, pe data de 15 noiembrie, bănuitul a fost reținut în flagrant în timp ce  primea de la victimă 3.000 de lei.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă de la 6 la 12 ani de închisoare.