Polițiștii de frontieră din Valea Mare au reținut doi cetățeni moldoveni care au încercat să treacă în România, peste râul Prut, 3 770 pachete de țigări de contrabandă. Pentru prinderea acestora, a fost folosit armamentul din dotare, fiind trase două focuri de armă în plan vertical.

Astfel, la miezul nopții trecute, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Valea Mare, care se afla în misiune, a observat în apropierea frontierei de stat, trei persoane care se deplasau dinspre localitatea Costuleni (RM) spre râul Prut, transportând mai multe colete voluminoase. În timpul urmării acestora, persoanele au fost somate verbal, însă au ignorat avertismentul şi au încercat să fugă, profitând de întuneric și terenul împădurit. În aceste condiţii, poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase două focuri de avertisment, reuşindu-se reţinerea a doi dintre suspecți.

Din cercetările primare, inșii sunt doi cetățeni ai R. Moldova, de 20 și respectiv 35 de ani, domiciliați în raionul Ungheni. Nu departe de zona unde au fost reținuți, s-a depistat trei colete, care conţineau 3 770 de pachete de ţigări ”Ritm”, cu timbru de acciz autohton.

Totodată, după câteva ore de cercetări și investigații, polițiștii de frontieră au descoperit autoturismul cu care se presupune ca au fost transportate țigările și reținut cel de-al treilea suspect în contrabandă cu țigări. Persoana s-a dovedit a fi cetățean moldovean de 25 de ani, din raionul Ungheni.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată, în vederea confiscării, iar persoanele sunt cercetate în stare de libertate pentru tetativa trecerii ilegale a bunurilor peste frontiera de stat.