Fostul consilier PDM din Corjeuți, Briceni, Iurie Groza, care a accidentat mortal un minor de 7 ani, a fost plasat în arest pentru 30 de zile.

Amintim că Partidul Democrat a solicitat Biroului teritorial Briceni să inițieze procedurile statutare pentru a-l exclude din formațiune pe consilierul local Iurie Groza, care a accidentat mortal un copil pe un drum din satul Corjeuți, iar apoi a fugit de la locul faptei, scrie evzmd.md.

Accidentul s-a produs duminică seara, 25 februarie. Copilul, în vârstă de 7 ani, se deplasa împreună cu mama pe marginea drumului când a fost lovit de mașină, dar femeia a scăpat fără leziuni. Deși mai era conștient când au ajuns medicii, pe drum spre spital copilul s-a stins. Șoferul, în vârstă de 32 de ani, a fugit de la fața locului, dar a fost reținut în scurt timp. Testele au arătat că era în stare avansată de ebrietate.