Fostul deputat liberal și ministru al Educației, Corina Fusu, critică dur discursul rostit de președintele Maia Sandu, la Strasbourg, la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Fusu dezaprobă mesajul șefului statului în care se vorbește despre moldoveni ca popor și națiune unită. Fostul ministru o acuză pe Sandu de perfidie și că și-a mințit alegătorii în campania din toamna trecută.

”Maia Sandu nu se mai poate ascunde după deget, cu vectorul UE! Nu știu dacă își va spăla rușinea cu “poporul și națiunea moldovenească polietnică”, care la alegerile prezidențiale, indiferent de etnie, vârstă, apartenență politică, s-a unit în jurul Maiei Sandu, pentru un viitor prosper și globalist -neomarxist!

Doamne! Nici Voronin, nici Dodon nu și-au ascuns esența și nu ne-au amăgit: asta suntem! “Izbăvește-ne, Doamne de cel rău și viclean, căci a ta este Împărăția, Puterea și Slava! Acum și pururea și în vecii vecilor, Amin!”, a scris Fusu pe pagina sa de socializare.