Fracțiunea PSRM în Parlament va vota pentru inițiativa președintelui țării, Igor Dodon, menită să susțină producătorul local prin asigurarea condițiilor pentru ca aceștia să-și vândă marfa în rețele comerciale mari din țară. Anunțul a fost făcut astăzi de deputatul PSRM, Vladimir Golovatiuc.

Parlamentarul a precizat că această inițiativă vine să apere interesele producătorilor locali. Golovatiuc a declarat că fracțiunea PSRM va vota acest proiect de lege și a invitat și celelalte fracțiuni parlamentare să susțină prin vot documentul.

Igor Dodon a subliniat, anterior că, Republica Moldova importă foarte multe produse pe care le poate produce în țară.

”De ce să nu creăm condiții suplimentare ca consumul de pe piața internă să fie asigurat cu produse autohtone”, a menționat Dodon.

Golovatiuc a amintit că Parlamentul a votat, în prima lectură, un proiect de lege pentru modificarea Legii cu privire la comerțul interior în sesiunea trecută, dar documentul a fost retras din Legislativ de ministrul Economiei din Guvernul Maia Sandu, Vadim Brânzan.