Konrad-Adenauer-Stiftung (KAS), fundația germană apropiată Angelei Merkel și partidului de guvernământ din Germania, finanțează în mod direct și secret hoardele de consilieri și consultanți ai Maiei Sandu, dar informația a fost ascunsă timp de patru luni și a putut fi obținută de la Președinție doar cu implicarea Poliției (detalii, aici).

Astfel, potrivit răspunsului oficial la demersul Telegraph.md din 12 martie curent, Președinția beneficiază de un proiect de asistență tehnică din partea Fundației Konrad Adenauer pe domeniile justiției, reformelor sectoriale și comunicării.

Această colaborare se bazează pe Memorandumul de Înțelegere semnat între Aparatul Președintelui și Fundația Konrad Adenauer la data de 1 ianuarie 2021. Memorandumul prevede obținerea consultanței, în funcție de necesități, pe domeniile enunțate mai sus. Toate costurile aferente proiectului sunt gestionate direct de Fundația Konrad Adenauer, notează Președinția în răspunsul oficial.

Totuși, chiar dacă memorandumul a fost semnat încă la începutul mandatului președintelui Maia Sandu, acesta nu a fost publicat pe pagina web a Președinției și nici nu s-a comunicat în mod public despre semnarea lui și faptul că fundația KAS finanțează activitatea șefului statului. Mai grav, Președinția refuză să comunice lista consilierilor și a consultanților plătiți de KAS, precum și mărimea salariilor acestora, ceea ce este suficient de alarmant și dă peste cap tot ce înseamnă finanțarea Președinției și pretinsa transparență instituțională.

Potrivit surselor Telegraph.md, din proiectul KAS sunt finanțați obscur și consultanții consilierilor prezidențiali, iar unul dintre aceștia este Eugen Rurac, fostul procuror al “Statului capturat de Vlad Plahotniuc”. Rurac este procurorul care a renunțat în secret la acuzațiile împotriva Domnicăi Manole (detalii, aici).

Ce ține de fundație, biroul Konrad-Adenauer-Stiftung de la Chișinău este condus de către Hans Martin Sieg. Despre acesta s-a scris în presa de la Chișinău, că este consilierul secret din spatele PAS și al Maiei Sandu, iar înainte de alegerile parlamentare din 2019 ar fi coordonat și activitatea PPDA. Mai mult, fundația condusă aici de Sieg a stat și în spatele PLDM.

De suportul KAS au beneficiat în ultimii ani partide ca PLDM, PAS, PPDA, iar între 2013-2015 Sieg a activat în calitate de consilier al premierului Iurie Leancă. În perioada respectivă din Republica Moldova se fura un miliard de dolari, iar Filat se confrunta cu cea mai mare criză politică din viața sa.

Pentru prima dată Martin Sieg s-a implicat în problemele interne ale Republicii Moldova în 2010. Conform unei investigații efectuate de RISE Moldova, Iurie Leancă a apelat la banii miliardarului George Soros pentru a-și plăti câțiva consilieri. Tranzacția financiară a fost mascată de un institut german condus de Martin Sieg – Institut für Europäische Politik (Institutul de Politici Europene) împreună cu care oamenii fostului premier au organizat training-uri anticorupție. Aceștia erau Eugeniu Sturza, Valeriu Prohnițchi, Vladislav Kulminski și Liliana Vițu-Eșanu, care primeau lunar în medie un salariu de 4.200 dolari.

După căderea Guvernului Leancă, în 2015 Hans Martin Sieg, împreună cu Vladislav Kulminski și Eugeniu Sturza, a fondat Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), după care a apărut și Partidul Popular European al lui Iurie Leancă, formațiune condusă acum de către Eugeniu Sturza. În perioada 2016-2018, cetățeanul Sieg se implică activ în consilierea opoziției parlamentare și extraparlamentare, inclusiv prin facilitarea unor finanțări externe destinate „educării unei noi clase politice”.

Sieg este considerat drept unul dintre cei care au pus presiuni pe Andrei Năstase, în 2016, ca acesta să renunțe la candidatura sa în favoarea Maiei Sandu. El este și unul dintre arhitecții Blocului electoral ACUM DA-PAS, dar și a Alianței de guvernare a Blocului ACUM cu PSRM. În aprilie 2019, la o întâlnire la care au participat Mihai Popșoi și Dinu Perciun de la PAS, dar și Liviu Vovc cu Dinu Plîngău de la PPDA, cetățeanul german a instruit reprezentanții blocului ACUM asupra tacticii de comunicare cu exponenții altor partide politice și asupra următorilor pași pe care urma să-i întreprindă în vederea coabitării politice și eventualei alianțe parlamentare.

De finanțarea directă a KAS au beneficiat și actualii deputați PAS, cum ar fi Dumitru Alaiba (vezi declarația), Sergiu Litvinenco (vezi declarația), Popșoi Mihail (vezi declarația), precum și Igor Grosu – actualul președinte interimar al PAS (vezi declarația). Aceste informații sunt în declarațiile de avere și interese a deputaților PAS.

Desigur, Sieg nu este un personaj străin Maiei Sandu. Acesta se plimba liber pe holurile Guvernului și în vara anului 2019, iar din decembrie 2020 a devenit un fel se vizitator de onoare a Președinției Republicii Moldova. Potrivit surselor din interior, Sieg nu face anticameră la Maia Sandu, iar prezența lui în sediul prezidențial este simțită în fiecare zi.

Menționăm că o astfel de bugetare obscură și secretă a unei instituții publice nu poate exista într-o țară suverană, iar semnarea și tăinuirea memorandumului de finanțare a șefului statului din partea entităților străine creează un precedent foarte periculos.