Invitarea de către PAS și PPDA a deputaților la discuții separate, deși erau deja planificate la Președinție discuții oficiale în formatul conducerilor partidelor parlamentare, este o acțiune de șantaj și corupere a deputaților. Purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova, Vitalie Gămurari, a declarat, că se va ține cont de astfel de abordări, ȋn construcția deciziilor viitoare ale formațiunii.

”Ȋnțelegem că această inițiativă (de a avea suporturi separate, individuale ale deputaților) este văzută drept o practică normală pentru blocul ACUM și toți cei care ȋi susțin și cu siguranță vom ține cont de astfel de abordări, ȋn construcția deciziilor noastre viitoare”, a declarat Gămurari.

În opina democraților, prin această inițiativă, PAS și PPDA încearcă să-si acopere o nouă decizie de a refuza dialogul, de a bloca în continuare țara.

”Prin acest gest, PAS și PPDA încearcă de fapt să-si acopere o nouă decizie de a refuza dialogul, de a bloca în continuare țara. Cele două partide fac în acest fel încă un pas spre declanșarea alegerilor anticipate și urmează să-și asume răspunderea în fața cetățenilor pentru acest gest iresponsabil, care va arunca țara într-o criză socială profundă, cu efect negativ direct asupra moldovenilor”, a mai spus fruntașul democrat.

PDM consideră că cei din PAS și PPDA își înșeală din nou electoratul, așa cum au făcut atunci când au constituit blocul ACUM.

”Constatăm, de asemenea, că cei din PAS și PPDA își înșală în mod grav electoratul. Mai întâi au desființat blocul ACUM, sub care au fost votați de către cetățeni, iar acum, în loc să lucreze pentru salarii și pensii mai bune, așa cum au promis, ei declanșează războaie politice, acțiuni de șantaj în Parlament și încearcă să destabilizeze țara”, susțin democrații.

Vitalie Gămurari a mai spus că nici un deputat din fracțiunea PDM nu va da curs acestei tentative mascate de corupție politică.

”Anunțăm că nici un deputat din fracțiunea PDM nu va da curs acestei tentative mascate de corupție politică și șantaj, exercitate de PAS și PPDA. Denunțăm acțiunea lor și atragem atenția opiniei publice și diplomaților acreditați la Chișinău asupra acestui curs negativ spre care PAS și PPDA deturnează dialogul politic”, a conchis Vitalie Gămurari.