Oamenii de afaceri din domeniul procesării cărnii susţin că statul trebuie să revadă atât strategia de dezvoltare a sectorului agroindustrial, cât şi să prevadă o nouă modalitate de distribuire a cotei anuale de import la carne fără taxe din Uniunea Europeană.

De exemplu pentru carnea de porc din UE cota de import constituie 4.000 de tone pe an, care se epuizează la mijlocul anului, spun antreprenorii. Încă 4.000 de tone pentru Moldova constituie cota de carne de găină importată din UE, notează mold-street.com.

În consecinţă în ficare an pe piaţă se atestă un deficit a materiei prime de calitate înaltă, ceea ce duce la creşterea preţurilor la carne şi produsele din carne

Oamenii de afaceri susţin că statul trebuie să revadă atât strategia de dezvoltare a sectorului agroindustrial, cât şi să prevadă o nouă modalitate de distribuire a cotei anuale de import la carne din UE.

Or de exemplu principalii beneficiari ai acestei cote sunt companii intermediare, care arareori se ocupă de procesarea cărnii şi care încă din anul 2007 au monopolizat domeniul, dar şi companii din regiunea transnistreană.

Potrivit unor date neoficiale grupul Sheriff, controlat de miliardarul transnistreat Guşan, a ajuns în anii 2018 şi 2019 unul dintre principalii trei importatori de carne fără taxe din UE în Republica Moldova.

An de an autorităţile promit măsuri pentru a reforma domeniul, dar situaţia nu se schimbă, spun reprezentanţii companiilor de proceasre a cărnii.

În cadrul unei şedinţe a Consiliului Economic, iarăşi s-a discutat această problemă, cât şi altele din acest domeniu.

Potrivit datelor oficiale în 2018 în total în Republica Moldova activau 52 de companii de fabricare a produselor din carne şi mezeluri.