Guvernul a aprobat modificările la Regulamentul de implementare a Programului de stat PRIMA CASĂ. Astfel, marja maximă pe care creditorii o pot aplica pe parcursul anului 2019 pentru creditele garantate de stat va fi redusă de la 3% la 2%. 

Totodată, documentul prevede că beneficiari ai Programului PRIMA CASĂ pot fi şi persoanele care, în decursul ultimelor 12 luni, au în proprietate o locuință cu o suprafață ce nu depășește nouă metri pătrați pentru fiecare membru al familiei. Anterior, solicitanții trebuiau să nu dețină nicio locuință.

O altă modificare ține de excluderea carnetului de muncă, certificatului eliberat de Serviciul Fiscal de Stat și a extrasului din Registrul Bunurilor imobile din lista actelor obligatorii pe care solicitanții programului PRIMA CASĂ urmau să le prezinte. A fost redus și termenul de perfectare a contractelor de garanție de la 10 la 5 zile lucrătoare.

Până în prezent, la PRIMA CASĂ au aplicat 2100 de tineri și familii tinere, care au primit credite pentru procurarea locuințelor în valoare de peste UN MILIARD DE LEI.