Premierul Ion Chicu a venit cu un mesaj către deputați să lase la o parte politica și în această săptămână să se concentreze pe amendamentele la proiectele Bugetului Public Național și Politica bugetar-fiscală, astfel ca deja săptămâna viitoare aceste documente să fie votate în lectură finală.

Potrivit premierului, aceste proiecte trebuie promovate în Parlament pentru ca țara să poată activa normal în 2021 și să poată să fie achitate la timp salariile și pensiile.

”Guvernul vine cu un apel către deputați să se concentreze săptămâna aceasta pe examinarea acestor proiecte, să vină cu toate amendamentele pe le care consideră judicioase”, a spus Chicu.

Premierul a declarat că toate aceste amendamente vor fi examinate în regim de urgență în Parlament, astfel ca la mijlocul lui decembrie cele patru legi să fie votate în lectură finală.

”Aceasta este sarcina principală a politicienilor și Guvernului pentru aceste două săptămâni. Sper foarte mult că politicienii vor lăsa un pic politica la o parte și se vor concentra pe aceste patru proiecte importante”, a declarat premierul.

Proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul 2021 este fundamentat pe o creștere economică de 4,7%, nivelul inflației de 2,7%, o majorare a exporturilor de 12,6%, a importurilor de 14,3% și a creșterii salariului mediu pe economie de 10,3%.

Bugetul Public Național prevede venituri de 66,9 miliarde de lei, cheltuieli – de 81,3 miliarde de lei și un deficit bugetar de 14,4 miliarde de lei.