Igor Dodon a anunțat că va promova în continuare inițiativele de susținere a pensionarilor. Acesta a declarat, în cadrul emisiunii ”Igor Dodon răspunde”, că va insista pentru indexarea de două ori pe an a pensiilor și acordarea suportului financiar pentru pensionarii cu venituri mici.

Potrivit lui Dodon, anul acesta, autoritățile au făcut tot posibilul ca să susțină pensionarii, în comparație cu oponenții care fiind la guvernare nu au dat nici măcar 50 de bănuți suplimentar pentru bătrânii din țară.

”Am văzut oponenții care fac mare gălăgie. Dar, voi când ați fost la guvernare ați dat, la 1 octombrie, vreun ajutor? Nu 10 lei, măcar 50 de bănuți ați dat cineva? Acum v-ați amintit de pensionari, stimați oponenți politici. Dar anul trecut, când eu v-am propus indexarea pensiilor, să dăm compensații mai mari, de ce n-ați susținut proiectele legislative?”, a întrebat Dodon.

Igor Dodon a amintit că, anul acesta, pentru prima dată în 29 de ani de independență, pensiile au fost indexate de două ori: la 1 aprilie și 1 octombrie, iar sumar, indexarea a fost de circa 6%. Dodon a anunțat că anul viitor va solicita ca acest procent să ajungă la 10%.

”Această indexare se referă la toți pensionarii și cel care are pensia de 5 mii, și cel care are pensia de 1 mie de lei. Dacă făceam indexarea de 30-40%, tot avea să spuneți că nu este corect, pentru că nu avea să fie echitabil.(…) Diferența dintre cel care are pensia mică și pensia mare va crește. Am mers pe abordarea că indexarea cu 6% și voi insista ca anul viitor să fie 10% sumar aceste două indexări, să fie pentru toți pensionarii și cu pensie mare, și cu pensie mică. Anul acesta, la 1 ianuarie, cei care au o pensie mai mică de 2 mii de lei au primit 700 de lei, și la 1 octombrie, cei care au mai puțin de 3 mii de lei primesc acum 900 de lei, sumar este 1600 de lei. Am mers pe abordarea ca cei care au pensie mai mică le dăm bani suplimentar și cu această abordare voi merge și anul următor”, a spus Igor Dodon.