Președintele PSRM, Igor Dodon, a felicitat cetățenii cu ocazia celor 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. În mesaj se menționează că în cele trei decenii societatea moldovenească s-a maturizat politic, a trecut prin transformări importante, care au lăsat multe amintiri, dureri dar și bucurii. 

”În aceste trei decenii s-au întâmplat de toate: am ieșit în lumea mare, am pierdut oameni apropiați, am creat familii, am dat naștere copiilor, am crescut noi generații, am cultivat speranțe, am avut parte și de eșecuri, și de izbândă. Iar toate trăirile noastre, cu bune și cu rele, au fost și sunt legate de Republica Moldova. De aceea, noi cu toții, oriunde ne-am afla, trebuie să păstrăm cele mai frumoase sentimente față de acest pământ și față de poporul ai cărui fii și fiice suntem”, se spune în adresarea celui de-al cincilea președinte al Republicii Moldova. 

Igor Dodon remarcă că Moldova este unica Patrie. Moldova este leagănul neamului nostru, este vatra poporului moldovenesc. 

”Și în această zi de sărbătoare, dorința mea, rugămintea mea către fiecare dintre voi este să nu abandonăm speranța, să nu renunțăm la propria țară, să nu încetăm să trăim, să muncim și să visăm la un viitor mai bun în Moldova și pentru Moldova. Am spus și voi repeta mereu: Moldova a avut trecut glorios, Moldova are și viitor. Important e să o protejăm”,  se menționează în mesajul de felicitare adresat de președintele PSRM cu ocazia marcării Zilei Independenței.