Președintele Igor Dodon și-a exprimat speranța că Parlamentul va susține inițiativa sa ce prevede anularea legii prin care datoria pentru frauda bancară a fost pusă pe umerii cetățenilor. Șeful statului, a declarat, la o ediție specială la Prime TV, că, potrivit legii votată în 2016, cetățenii sunt impuși să achite 25 de miliarde de lei pentru a acoperi furtul din sistemul financiar-bancar.

”Dacă luăm în calcul și procentul bancar, e vorba nu de 13,58 de miliarde de lei, dar de 25 de miliarde de lei. Asta înseamnă câte 800 de milioane de lei în fiecare an”, a spus Dodon.

Președintele a amintit că a venit cu această inițiativă încă în anul 2017, dar aceasta a fost susținută doar de deputații PSRM. Ulterior, Dodon a semnat un decret pentru inițierea unui referendum național de anulare a legii votată în 2016, dar procesul a fost stopat de Curtea Constituțională.

Săptămâna trecută, Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a avizat pozitiv această inițiativă a președintelui. Acum documentul urmează să fie transmis pentru aprobare plenului.

”Rămân pe poziția în care am fost din 2014 până în prezent, această lege trebuie anulată. Sper foarte mult că această lege va fi votată de Parlament și eu sunt gata să o promulg. Datoria nu va fi achitată de cetățeni, ci din rezervele BNM”, a declarat președintele.

Igor Dodon a menționat că această lege ar putea stârni unele discuții în negocierile cu FMI, dar acum e important să se meargă pe interesele cetățenilor.

”Trebuie să mergem conform intereselor noastre, a cetățenilor. Banii trebuie să rămână pentru alte necesități, de exemplu pentru agricultori”, a spus Dodon.

Legea votată în 2016 prevede emisia obligaţiunilor de stat la valoarea nominală, la rata fixă a dobânzii, pe termene de până la 25 de ani, în volum total de până la peste 13,58 de miliarde de lei, cu rata efectivă a dobânzii de 5 la sută.

Prin abrogarea acestei legi se propune eliminarea presiunii fiscale suplimentare asupra populației și economiei Republicii Moldova, utilizarea eficientă și în interesul cetățenilor a resurselor financiare acumulate de stat sub formă de taxe și impozite, neadmiterea majorării substanțiale a datoriei de stat.