În adresa Ministerului Economiei și Infrastructurii a parvenit o scrisoare din partea reprezentanților celor mai mari companii de transport, care operează curse naționale și internaționale de pasageri și mărfuri. Operatorii au venit cu o reclamație privind activitatea ilicită a unor întreprinderi care deservesc rutele internaționale pentru transportul auto, peste hotarele țării a pasagerilor și bagajelor, astfel periclitând activitatea firmelor legale, care se conformează tuturor cerințelor impuse de lege și respectă regulile pieței.

Reprezentanții companiilor solicită autorităților abilitate să întreprindă măsurile necesare pentru a lichida activitatea ilegală de întreprinzător, care creează o concurență neloială și abuzivă pe piață. Ca urmare, în lipsa concurenței sănătoase, majoritatea firmelor legale care prestează servicii auto se află în prag de faliment.

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici a solicitat Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) să desfășoare acțiuni de control în scopul de a verifica corectitudinea prestării serviciilor de transport pasageri, precum și starea tehnică a unităților de transport.

„Companiile care deservesc  rutele internaționale pentru transportul auto trebuie să garanteze pasagerilor confort, siguranță, prețuri accesibile și operativitate. Avem toate instrumentele la îndemână pentru a crea aceste condiții. Trebuie să lichidăm, în mod urgent, fenomenul transportatorilor ilegali, care prestează servicii cu microbuze reutilate, fără autorizație și revizie tehnică sistematică, respectiv punând în pericol securitatea pasagerilor”, a menționat ministrul Chiril Gaburici.

Ministerul Economiei și Infrastructurii îndeamnă călătorii să opteze pentru serviciile companiilor care prestează servicii în condițiile cadrului legal. Astfel, vor contribui direct la combaterea fenomenului de activitate ilicită în transportul auto de pasageri peste hotarele țării, care afectează siguranța pasagerilor și sporește concurența neloială.