Premierul Pavel Filip a avut o întrevedere cu secretarul adjunct de stat din Departamentul Federal de Externe al Confederației Elvețiene, Krystyna Marty Lang, transmite Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

Oficialul elvețian se află la Chișinău cu ocazia lansării, pe 18 aprilie curent, a Strategiei de Cooperare cu Republica Moldova pentru perioada 2018-2021. În baza acesteia, Elveția va oferi țării noastre asistenţă tehnică în valoare de 50,9 de milioane de franci elveţieni în domenii precum reforma administrativ-teritorială, migrație și dezvoltare, infrastructura locală, dezvoltarea economică și învățământul vocațional, scrie Moldpres.

Prim-ministrul a exprimat gratitudine pentru suportul constant al Guvernului elveţian, evidențiind creșterea volumului de asistență în anii precedenți și realizarea de către Biroul de Cooperare al Elveţiei la Chişinău a unui număr semnificativ de proiecte în domenii strategice pentru dezvoltarea țării noastre. De asemenea, premierul a subliniat importanța noului document de cooperare pentru implementarea reformelor inițiate de Executiv. „Vom avea grijă ca toți banii care vin pe cale de asistență tehnică, ajutoare sau împrumuturi să fie cheltuiți cu multă prudență și eficiență”, a menționat șeful Cabinetului de miniștri.

În context, Pavel Filip a vorbit despre agenda guvernamentală de reforme, accentuând determinarea Guvernului de a avansa în continuare pe segmentul educației, justiției, dar și al modernizării infrastructurii. De asemenea, Prim-ministrul s-a referit la acțiunile întreprinse de autorități pentru repoziționarea țării pe cursul de dezvoltare economică și sporirea atractivității investiționale. Șeful Executivului a accentuat că fortificarea capacității financiare a statului va oferi și posibilitatea de a lansa programele destinate diasporei moldoveneşti, astfel încât cetăţenii aflaţi peste hotare să-şi dorească revenirea acasă.

La rândul său, Krystyna Marty Lang a apreciat eforturile întreprinse de Executiv, menționând că reformele inițiate de autorități nu rămân doar pe hârtie, ci sunt implementate cu succes în beneficiul cetățenilor. În context, oficialul elvețian a reiterat disponibilitatea țării sale de a continua proiectele inițiate în Republica Moldova și de a intensifica cooperarea bilaterală, inclusiv în promovarea politicilor de susţinere a minorităţilor naţionale.

Elveția este al patrulea cel mai mare donator către țara noastră. Începând cu anul 2010, Republica Moldova a beneficiat de asistență în valoare de circa 85 milioane de franci elveţieni.