În cadrul vizitei oficiale în Israel, Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit astăzi cu Premierul Statului Israel, Benjamin Netanyahu. Oficialii au făcut un schimb de opinii pe marginea stadiului actual al relațiilor bilaterale şi asupra perspectivelor dezvoltării în continuare a acestora.

„Dialogul bilateral este foarte bun, dar avem un potenţial mare nevalorificat. În acest sens, este important să organizăm, în timpul apropiat, ședința Comisiei mixte interguvernamentale pentru colaborare comercial-economică”, a spus Pavel Filip. Inițiativa a fost susținută de Premierul Benjamin Netanyahu, care, la rândul său, a precizat că economia se dezvoltă prin conexiuni trainice. În acest sens, liberalizarea spațiului aerian și operarea zborurilor low cost dintre Republica Moldova și Statul Israel are o semnificație aparte. Acest fapt va favoriza schimburile comerciale și fluxurile de turiști din țările noastre, au opinat Premierii Filip și Netanyahu.

Totodată, Prim-ministrul Pavel Filip a invitat oamenii de afaceri israelieni să investească în țara noastră și să participe la programul de privatizare, lansat de autorități. „Ne dorim investiții din Statul Israel în Republica Moldova. Am făcut mult pentru ca Moldova să devină mai atractivă pentru investitori: de la reforma regulatorie până la decriminalizarea mediului de afaceri”, a menționat Pavel Filip.

Premierul moldovean s-a referit și la importanța semnării unui Acord de protecție socială a migranților moldoveni, care muncesc în Israel. În prezent, un astfel de acord există între părți în domeniul construcțiilor, țara noastră își dorește, însă, extinderea acestuia asupra mai multor sectoare.

La rândul său, Premierul Statului Israel, Benjamin Netanyahu, a susținut dezvoltarea parteneriatului moldo-israelian și realizarea proiectelor concrete în domeniile de interes comun.

Prim-miniștrii Pavel Filip și Benjamin Netanyahu au mai convenit să promoveze contactele directe şi dialogul politic la toate nivelurile, în particular, între Guvernele şi Parlamentele celor două țări. În context, Premierul Pavel Filip l-a invitat pe omologul său israelian să viziteze Republica Moldova.

De asemenea, părțile și-au exprimat interesul pentru consolidarea legăturilor culturale şi a celor interumane, prin schimbul de experiență între instituțiile de învățământ, activizarea diasporei și prin stimularea turismului reciproc.