Curtea Constituțională a decis că proiectul de modificare a Constituției astfel încât Legea supremă să prevadă expres integrarea europeană ca orientare strategică a Republicii Moldova poate fi adoptat. Sesizarea a fost depusă de un grup de deputați ai Partidului Democrat, la începutul lunii octombrie.

Orientarea spre spațiul valoric democratice european este un element definitoriu al identității constituționale a Republicii Moldova, se arată în hotărârea Curții Constituționale.

Președintele Curții, Tudor Panțâru, a subliniat, citat de Radio Chișinău, că, indiferent de rezultatul examinării acestor amendamente, orientarea spre spațiul valori european constituie un principiu cu valoare constituțională.

Conform proiectului, în articolul 1 al Constituție se va preciza că Republica Moldova este un stat de drept, democratic, orientat spre spațiul valoric european. De asemenea, în textul Legii Supreme va fi inserat un nou articol, care va prevedea că integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă obiectivul strategic de dezvoltare a țării.

Proiectul poate fi adoptat după cel puțin 6 luni de la data prezentării inițiativei de modificare a Constituției.