Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, a avut o convorbire telefonică cu Comisarul European pentru Politica de Vecinătate și Negocierele de Extindere, Johannes Hahn.

Potrivit unui comunicat al MAEIE, în cadrul dialogului au fost discutate agenda de reforme, progresele privind Acordul de Asociere Moldova – Uniunea Europeană și implementarea acestuia conform Planului de Acțiuni, inclusiv printr-o mai bună coordonare la nivel național.

De asemenea, oficialii au menționat importanța aprofundării relațiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, precum şi dezvoltarea unei comunicări strategice cu privire la beneficiile integrării europene și intensificării dialogului între autoritățile moldovenești și instituțiile europene.

În acest context, a fost convenit că Ministrul Ulianovschi va efectua o vizită la Bruxelles în perioada 13-14 februarie.